Extindere de ultimă oră a programului „Masă caldă în școli”

Programul de asigurare a unei mese calde în școală se extinde, chiar așa încet cum se întâmplă față de utilitate și solicitări. La acest început de an școlar, Executivul a luat în discuție într-o primă lectură o hotărâre de guvern privind care se stabilesc normele de aplicare a Programului național „Masă caldă în școli” și o ordonanță de urgență prin care numărul școlilor în care se aplică crește de la 300 la 350.
Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu ne oferă detalii asupra creșterii de ultimă oră: „După ce, anul acesta, am crescut de la 150 la 300 de școli, Ministerul Educației a realizat o selecție atentă pentru ca, de acest program, să beneficieze acele 300 de școli care au cea mai mare nevoie. Inspectoratele școlare județene, în urma unei analize, prin complementaritate cu finanțarea pe care școlile o primesc pentru asigurarea unei mese prin PNRAS – Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, am definitivat lista celor 300 de școli. Lista face obiectul unui ordin de ministru pe care l-am semnat astăzi și care este deja public, cu cele 300 de școli. Practic, în fiecare județ, a fost dublat numărul școlilor care vor beneficia. Având în vedere că, din această listă, spre deosebire de anii anteriori, nu mai fac parte colegii naționale, pe care considerăm că nu le putem include în lista celor care au cea mai mare nevoie de masă caldă, sunt incluse școli cu un număr de elevi mai mic, și asta ne permite să suplimentăm cu 50 de școli lista celor 300 de școli deja aprobate. Vă reamintesc că finanțarea aprobată este de 354 de milioane de lei. Este de 10 ori mai mare decât anul 2016, an în care a început programul Masă caldă, cu 35 de milioane de lei finanțare. Și vă mai reamintesc faptul că am crescut și alocația zilnică de la 10 la 15 lei, pentru a preîntâmpina acele situații în care tarifele de 10 lei nu au fost suficiente pentru a genera atractivitate în rândul operatorilor economici, mai ales în contextul scumpirilor. Deci, avem semnat ordinul de ministru cu lista celor 300 de școli, avem prezentată hotărârea de guvern cu normele de aplicare și avem ordonanța de urgență pentru extinderea cu încă 50 de școli, în primă lectură, care se va aproba săptămâna viitoare, după ce va primi toate avizele. Aceasta este o măsură importantă pentru accesul la educație al copiilor din zonele dezavantajate din mediul rural și nu numai. Masa caldă face diferența pentru mulți dintre părinți, între a-și trimite și a nu-și trimite copilul la școală.”
Tribuna Învățământului